[Beautiful Engineering] Să vorbim despre… Gia

Prima poveste din seria Beautiful Engineering a fost despre motivația mea de a aduce, în Codette, un astfel de proiect. Această poveste se află aici și a așezat negru pe albul primei pagini din cartea noastră în curs de scriere.  Astăzi vorbim despre o persoană extrem de dragă mie și care m-a inspirat în multe dintre ocaziile în care am fost aproape de a renunța. Determinarea, voința și energia Georgianei, sau Gia (așa cum o alintăm toți cunoscuții) a adus-o sub lumina reflectorului BE, iar eu nu aș putea fi mai bucuroasă că ne-a acceptat invitația la taifas.

Primele cuvinte din povestea Giei s-au aliniat ca-ntr-un puzzle fermecat și au înfățișat un copil cuminte care iubește desenele animate și care, înainte de culcare, obișnuiește să se teleporteze în mijlocul evenimentelor trăite de personajele sale preferate. Până la granița cu lumea viselor, copilul de-acum 20 de ani este purtat de imaginație și distras de continuarea scenariilor din filmele de animație preferate, obligatoriu cu samurai drept eroi.

“Îmi plăceau tare mult samuraii pentru că îi consideram persoane înțelepte care nu-și consumă energia pentru orice.” 

Vedem în fiecare gest al Giei sedimentele învățăturii primite de la personajele îndrăgite în copilărie. Astfel, întrebată cum s-ar caracteriza pe scurt, ea nu-ți va spune multe, ci va vorbi despre nevoia de a se închide uneori:

“.. așa îmi conserv energia cu care pot să încep să construiesc apoi.”

_DSC0636_ed

Fiecare frază rostită de invitata noastră pare să ascundă câte un indiciu despre alegerile sale de carieră. Astfel, aflăm cum în copilărie Giei îi plăcea tare mult să rezolve tot felul de probleme, să facă lucrurile să arate bine din punct de vedere funcțional. Așa ajungea ea să fie omul de bază la descurcatul instalației pentru pomul de Crăciun. Ca software engineer, Gia are o mulțime de “instalații” de descâlcit și acum, după mai bine de 10 ani. Dar are și un echilibru în pasiunea pentru chitară, muzică și meditație – lucruri care o ajută să pășească în atmosfera de relaxare care-i oferă un echilibru perfect pentru a-și continua povestea urbană cu note inginerești.

Rulând roțile mașinii timpului către adolescența invitatei noastre, am aflat că nu a fost vorba de vreo răzvrătire aici, sau vreun soi de non-conformism convențional (cred că așa ceva există :)) ). Viața de licean a început cu o mare schimbare a mediului socio-cultural. Trecerea de la rural la viața din capitală a reprezentat un șoc ce a durat mai bine de un an:

“Mi-a fost greu să mă integrez și să mă regăsesc. Să fiu eu însămi… Simțeam o prăpastie între mine și colegi.”

Lucrurile au început să se lege cu fir aurit pentru amica noastră un an mai târziu, când a devenit voluntar Salvați Copiii:

“Am văzut o altă față a celor din jur. Toți avem probleme.”

Ca parte a unei echipe, Gia a început să înțeleagă beneficiul învățarii și dezvoltării împreună cu ceilalți.

“… am început și eu să mă înțeleg mai bine cu mine însămi, iar asta a făcut cumva să devin mai sociabilă, mai deschisă la nou.”

Cu acest impuls, a venit și decizia de a intra în Brigada de Voluntari (BDV) tot în perioada aceea (clasa a 10-a). Deși bariera resimțită de la început în relațiile cu colegii persista, lucrurile se schimbaseră în (mai) bine și la școală. Rămânea însă o mare problemă în a memora informații și în faptul că nu exista interactivitate la multe dintre orele de interes pentru eroina noastră.

Deși părinții au îndreptat-o către medicină sau științe economice, Gia a găsit o mare inspirație în stilul profesoarei de informatică, aceasta păstrând o atmosferă deschisă în care era acceptat oricine avea dorință de cunoaștere față de programare. Așa a ajuns eleva de liceu din povestea noastră să scrie cod. Iar ceea ce i-a plăcut enorm la materia numită informatică au fost rezultatele de necontestat ale muncii sale:

“Scriam ceva, rulam, apoi vedeam efectul.”

Așadar, deși nu înțelegea foarte bine materia la vremea respectivă și nici nu simțea că are acel fler pentru această disciplină, Gia a început să studieze. A ales să vină la UPB, deoarece patru ani petrecuți aici erau văzuți, în cercurile sale ca fiind o provocare și o perioadă în care ți se oferă toate “îngrășămintele” necesare de a crește mult.

Am încercat să o provoc pe Gia la o întâlnire cu ea, cea din liceu și să-i dea sfaturi acelei părți a ei rămasă în urmă cu jumătate de deceniu și totuși alături de ea în fiecare zi:

“Greu de spus ce mi-aș sugera să fac diferit. Nu cred că ar fi de folos oricum. Chiar de aș ști ce mă așteaptă, aș prefera același curs al lucrurilor. Mi se pare important învățatul din experiență. Să-ți asumi deciziile și posibilele greșeli. Nu să le ocolești. Mi-aș sugera totuși să adopt mai devreme meditația ca și metodă de introspecție – să găsesc mai devreme un echilibru între partea mea indulgentă și cea critică.”

Gia are totuși un regret și consideră că un curs mult mai bun al lucrurilor ar fi existat dacă s-ar fi mobilizat mai rapid și cu mai multă încredere în sine.

Cu toate acestea, din postura sa de liceeancă, Gia a țintit direct către un loc la Universitatea Politehnică din București, la facultatea de Automatică și Calculatoare, secția Ingineria Sistemelor. Totuși, ea și-a dorit și a făcut tot posibilul să schimbe secția:

“Simțeam că locul meu nu este acolo. Prefer programarea pură, iar secția de Ingineria Sistemelor este orientată mai degrabă către partea de Automatizări.”

Încetând doar să mai râvnească la secția de Calculatoare și Tehnologia Informației (CTI), prietena și colega mea prezentă printre rândurile acestea a început să acționeze. Primul ei pas a fost să se integreze printre oamenii de la secția target-ată. Așa a ajuns și la primul eșec sau… cum ar spune amicul Thomas primul “pas pe calea către reușită”: intrarea la Cursul de Dezvoltare Liberă (pentru cunoscători – un punct de intrare în lumea opensource) –

“Eram aproape de deadline și presiunea m-a doborât. Nu am simțit o stăpânire suficientă a cunoștințelor de programare și nu am rezolvat în timp util  problema de admitere.”

Faptul că a reușit totuși, mai târziu, să rezolve acea problemă a impulsionat-o și a s-a înscris la o școală de vară (Open Source Summer School – OSSS) unde a și fost acceptată. Am să fac o paranteză aici și am să spun că într-un context generat de absolvirea OSSS am cunoscut-o și eu pe actuala mea bună prietenă.

Rememorând perioada școlii de vară din primul an de studenție, Gia vorbește despre distanța pe care a văzut-o între ea și colegii de la CTI. Simțea că ei sunt mai bine pregătiți. Și-a dorit totuși să intre în grupul și la secția lor și a dat examenul de admitere. Și ghiciți cât mi-o fi fost uimirea când într-una din primele zile de facultate, în anul al doilea, m-am întâlnit cu fata aceea simpatică și cu un zâmbet larg pe care o-ntâlnisem în grădina botanică “astă-vară”. Gia era acum student CTI (la buget).

Anii scurși de facultate sunt o imagine nostalgică pe care zace un mare semn de întrebare: oare cum ar fi stat lucrurile dacă și-ar fi organizat mai bine timpul, dacă s-ar fi apucat mai din vreme de teme și alte task-uri primite pe la cursuri și laboratoare? A avut și o perioadă îndelungată în care nu reușea să lege bucățile de informație dăruite de mediul academic:

“Sunt destul de leneșă și delăsătoare și, deși îmi plăcea programarea, eu nu vedeam o cale de urmat, un curs al învățării. Facultatea mi-a dat o plajă mai largă de opțiuni de învățare. Am pătruns în profunzimea lucrurilor. Mi-aș dori să fi avut mai multă răbdare și să-mi acord timp să leg bucăți de informație la vremea potrivită.Totuși, facultatea mi-a oferit un bagaj de cunoștințe, o bază pe care pot să construiesc. Am curajul acum să mă aventurez și simt că pot să fac orice!”.

_DSC0770_ed

De-a lungul celor patru ani de facultate și acum, la master, Gia s-a implicat în mai multe programe de voluntariat și teaching. A sacrificat timp și note din dorința de a-i ajuta pe alții, de a păstra conexiunea cu oamenii și de a uni parte din cunoștințele sale cu aceștia. La Codette Gia ajută cu fabricarea materialelor pentru Py@Codette unde este și speaker. De asemenea trainer la workshop-uri precum IoT4Girls, organizator OSSS, trainer în programe de teaching precum Digital Kids și Junior IT Club, Gia a avut satisfacția de a învăța și ea din lucrurile explicate altora. Ca și defect descoperit în timpul perioadei îndelungi de implicare ca și trainer: “simt că uneori tind să intru prea mult în detalii”.

Părăsind colțul de training/voluntariat/teaching/studenție, ajungem la domnișoara inginer care își iubește job-ul actual, considerând că îi oferă un mediu plin de oameni de la care are ce învăța și care o ajută în acest fel să se dezvolte.

“Nu-mi plac persoanele care se mulțumesc cu ce au și care nu-și doresc să învețe mereu. Dorința mea este să-mi depășesc granița de confort și să continui să merg înainte, să descopăr lucruri noi, învățând de la ceilalți dar păstrând, totuși, o notă de originalitate.”

Întrebată ce sfaturi ar da unor tinere la început de drum, Gia are câteva lucruri clare de spus:

“Să nu creadă că o să devină boring totul. Dacă începi cu o tehnologie, nu înseamnă că asta vei face mereu. În domeniul ăsta ai multe posibilități. Nu trebuie să cunoști totul perfect. Trebuie să știi să faci legături.”

Despre atitudinea pe care ea o consideră potrivită pentru a reuși:

“…să nu se lase intimidate și acoperite. Spune-ți ideile chiar dacă le vezi cu câteva trepte mai jos decât ideile celorlalți. Chiar dacă ești o fire competitivă, trebuie să recunoști valoarea celor mai buni decât tine și să înveți de la ei.”

Astfel, Gia încearcă să păstreze un echilibru mereu între timpul petrecut cu oameni mai buni decât ea, la același nivel și mai slabi decât ea. Planuri pe termen lung nu intră în agenda sa, aici fiind loc doar pentru munca de descoperire a căii către un proiect al său.

“În facultate ai niște direcții de urmat. La final, trebuie să legi totul și, cunoscându-te pe tine să găsești calea către un scop mai înalt. Momentan rămân deschisă la a descoperi acest țel și a aduna unelte pentru a-i construi  o fundație.”

Rezumând și concluzionând: Georgiana Chelu este o persoană proactivă, mereu cu zâmbetul pe buze și gata de o nouă provocare. Iar acestea reprezintă doar o parte dintre calitățile care m-au determinat să-mi doresc să o aduc în proiect. Țin să menționez că între doar câteva rânduri de articol este greu să captezi și numai esența personalității unui om așa complex precum cel despre care am vorbit astăzi. Sper doar ca acest colțișor din experiența Giei, pus în lumina reflectorului acestui blog post să fie relevant pentru cât mai mulți dintre voi și să va dea o doză de inspirație, indiferent că veți decide să o folosiți astăzi și să fiți conștienți de utilitatea sa sau că va țâșni din adâncurile subconștientului peste câțiva ani venind în sprijinul zdrobirii unui zid de îndoieli.