[Beautiful Engineering] Să vorbim despre… Gia

Prima poveste din seria Beautiful Engineering a fost despre motivația mea de a aduce, în Codette, un astfel de proiect. Această poveste se află aici și a așezat negru pe albul primei pagini din cartea noastră în curs de scriere.  Astăzi vorbim despre o persoană extrem de dragă mie și care m-a inspirat în multe dintre ocaziile în care am fost aproape de a renunța. Determinarea, voința și energia Georgianei, sau Gia (așa cum o alintăm toți cunoscuții) a adus-o sub lumina reflectorului BE, iar eu nu aș putea fi mai bucuroasă că ne-a acceptat invitația la taifas.

Primele cuvinte din povestea Giei s-au aliniat ca-ntr-un puzzle fermecat și au înfățișat un copil cuminte care iubește desenele animate și care, înainte de culcare, obișnuiește să se teleporteze în mijlocul evenimentelor trăite de personajele sale preferate. Până la granița cu lumea viselor, copilul de-acum 20 de ani este purtat de imaginație și distras de continuarea scenariilor din filmele de animație preferate, obligatoriu cu samurai drept eroi.

“Îmi plăceau tare mult samuraii pentru că îi consideram persoane înțelepte care nu-și consumă energia pentru orice.” 

Vedem în fiecare gest al Giei sedimentele învățăturii primite de la personajele îndrăgite în copilărie. Astfel, întrebată cum s-ar caracteriza pe scurt, ea nu-ți va spune multe, ci va vorbi despre nevoia de a se închide uneori:

“.. așa îmi conserv energia cu care pot să încep să construiesc apoi.”

_DSC0636_ed

Fiecare frază rostită de invitata noastră pare să ascundă câte un indiciu despre alegerile sale de carieră. Astfel, aflăm cum în copilărie Giei îi plăcea tare mult să rezolve tot felul de probleme, să facă lucrurile să arate bine din punct de vedere funcțional. Așa ajungea ea să fie omul de bază la descurcatul instalației pentru pomul de Crăciun. Ca software engineer, Gia are o mulțime de “instalații” de descâlcit și acum, după mai bine de 10 ani. Dar are și un echilibru în pasiunea pentru chitară, muzică și meditație – lucruri care o ajută să pășească în atmosfera de relaxare care-i oferă un echilibru perfect pentru a-și continua povestea urbană cu note inginerești.

Rulând roțile mașinii timpului către adolescența invitatei noastre, am aflat că nu a fost vorba de vreo răzvrătire aici, sau vreun soi de non-conformism convențional (cred că așa ceva există :)) ). Viața de licean a început cu o mare schimbare a mediului socio-cultural. Trecerea de la rural la viața din capitală a reprezentat un șoc ce a durat mai bine de un an:

“Mi-a fost greu să mă integrez și să mă regăsesc. Să fiu eu însămi… Simțeam o prăpastie între mine și colegi.”

Lucrurile au început să se lege cu fir aurit pentru amica noastră un an mai târziu, când a devenit voluntar Salvați Copiii:

“Am văzut o altă față a celor din jur. Toți avem probleme.”

Ca parte a unei echipe, Gia a început să înțeleagă beneficiul învățarii și dezvoltării împreună cu ceilalți.

“… am început și eu să mă înțeleg mai bine cu mine însămi, iar asta a făcut cumva să devin mai sociabilă, mai deschisă la nou.”

Cu acest impuls, a venit și decizia de a intra în Brigada de Voluntari (BDV) tot în perioada aceea (clasa a 10-a). Deși bariera resimțită de la început în relațiile cu colegii persista, lucrurile se schimbaseră în (mai) bine și la școală. Rămânea însă o mare problemă în a memora informații și în faptul că nu exista interactivitate la multe dintre orele de interes pentru eroina noastră.

Deși părinții au îndreptat-o către medicină sau științe economice, Gia a găsit o mare inspirație în stilul profesoarei de informatică, aceasta păstrând o atmosferă deschisă în care era acceptat oricine avea dorință de cunoaștere față de programare. Așa a ajuns eleva de liceu din povestea noastră să scrie cod. Iar ceea ce i-a plăcut enorm la materia numită informatică au fost rezultatele de necontestat ale muncii sale:

“Scriam ceva, rulam, apoi vedeam efectul.”

Așadar, deși nu înțelegea foarte bine materia la vremea respectivă și nici nu simțea că are acel fler pentru această disciplină, Gia a început să studieze. A ales să vină la UPB, deoarece patru ani petrecuți aici erau văzuți, în cercurile sale ca fiind o provocare și o perioadă în care ți se oferă toate “îngrășămintele” necesare de a crește mult.

Am încercat să o provoc pe Gia la o întâlnire cu ea, cea din liceu și să-i dea sfaturi acelei părți a ei rămasă în urmă cu jumătate de deceniu și totuși alături de ea în fiecare zi:

“Greu de spus ce mi-aș sugera să fac diferit. Nu cred că ar fi de folos oricum. Chiar de aș ști ce mă așteaptă, aș prefera același curs al lucrurilor. Mi se pare important învățatul din experiență. Să-ți asumi deciziile și posibilele greșeli. Nu să le ocolești. Mi-aș sugera totuși să adopt mai devreme meditația ca și metodă de introspecție – să găsesc mai devreme un echilibru între partea mea indulgentă și cea critică.”

Gia are totuși un regret și consideră că un curs mult mai bun al lucrurilor ar fi existat dacă s-ar fi mobilizat mai rapid și cu mai multă încredere în sine.

Cu toate acestea, din postura sa de liceeancă, Gia a țintit direct către un loc la Universitatea Politehnică din București, la facultatea de Automatică și Calculatoare, secția Ingineria Sistemelor. Totuși, ea și-a dorit și a făcut tot posibilul să schimbe secția:

“Simțeam că locul meu nu este acolo. Prefer programarea pură, iar secția de Ingineria Sistemelor este orientată mai degrabă către partea de Automatizări.”

Încetând doar să mai râvnească la secția de Calculatoare și Tehnologia Informației (CTI), prietena și colega mea prezentă printre rândurile acestea a început să acționeze. Primul ei pas a fost să se integreze printre oamenii de la secția target-ată. Așa a ajuns și la primul eșec sau… cum ar spune amicul Thomas primul “pas pe calea către reușită”: intrarea la Cursul de Dezvoltare Liberă (pentru cunoscători – un punct de intrare în lumea opensource) –

“Eram aproape de deadline și presiunea m-a doborât. Nu am simțit o stăpânire suficientă a cunoștințelor de programare și nu am rezolvat în timp util  problema de admitere.”

Faptul că a reușit totuși, mai târziu, să rezolve acea problemă a impulsionat-o și a s-a înscris la o școală de vară (Open Source Summer School – OSSS) unde a și fost acceptată. Am să fac o paranteză aici și am să spun că într-un context generat de absolvirea OSSS am cunoscut-o și eu pe actuala mea bună prietenă.

Rememorând perioada școlii de vară din primul an de studenție, Gia vorbește despre distanța pe care a văzut-o între ea și colegii de la CTI. Simțea că ei sunt mai bine pregătiți. Și-a dorit totuși să intre în grupul și la secția lor și a dat examenul de admitere. Și ghiciți cât mi-o fi fost uimirea când într-una din primele zile de facultate, în anul al doilea, m-am întâlnit cu fata aceea simpatică și cu un zâmbet larg pe care o-ntâlnisem în grădina botanică “astă-vară”. Gia era acum student CTI (la buget).

Anii scurși de facultate sunt o imagine nostalgică pe care zace un mare semn de întrebare: oare cum ar fi stat lucrurile dacă și-ar fi organizat mai bine timpul, dacă s-ar fi apucat mai din vreme de teme și alte task-uri primite pe la cursuri și laboratoare? A avut și o perioadă îndelungată în care nu reușea să lege bucățile de informație dăruite de mediul academic:

“Sunt destul de leneșă și delăsătoare și, deși îmi plăcea programarea, eu nu vedeam o cale de urmat, un curs al învățării. Facultatea mi-a dat o plajă mai largă de opțiuni de învățare. Am pătruns în profunzimea lucrurilor. Mi-aș dori să fi avut mai multă răbdare și să-mi acord timp să leg bucăți de informație la vremea potrivită.Totuși, facultatea mi-a oferit un bagaj de cunoștințe, o bază pe care pot să construiesc. Am curajul acum să mă aventurez și simt că pot să fac orice!”.

_DSC0770_ed

De-a lungul celor patru ani de facultate și acum, la master, Gia s-a implicat în mai multe programe de voluntariat și teaching. A sacrificat timp și note din dorința de a-i ajuta pe alții, de a păstra conexiunea cu oamenii și de a uni parte din cunoștințele sale cu aceștia. La Codette Gia ajută cu fabricarea materialelor pentru Py@Codette unde este și speaker. De asemenea trainer la workshop-uri precum IoT4Girls, organizator OSSS, trainer în programe de teaching precum Digital Kids și Junior IT Club, Gia a avut satisfacția de a învăța și ea din lucrurile explicate altora. Ca și defect descoperit în timpul perioadei îndelungi de implicare ca și trainer: “simt că uneori tind să intru prea mult în detalii”.

Părăsind colțul de training/voluntariat/teaching/studenție, ajungem la domnișoara inginer care își iubește job-ul actual, considerând că îi oferă un mediu plin de oameni de la care are ce învăța și care o ajută în acest fel să se dezvolte.

“Nu-mi plac persoanele care se mulțumesc cu ce au și care nu-și doresc să învețe mereu. Dorința mea este să-mi depășesc granița de confort și să continui să merg înainte, să descopăr lucruri noi, învățând de la ceilalți dar păstrând, totuși, o notă de originalitate.”

Întrebată ce sfaturi ar da unor tinere la început de drum, Gia are câteva lucruri clare de spus:

“Să nu creadă că o să devină boring totul. Dacă începi cu o tehnologie, nu înseamnă că asta vei face mereu. În domeniul ăsta ai multe posibilități. Nu trebuie să cunoști totul perfect. Trebuie să știi să faci legături.”

Despre atitudinea pe care ea o consideră potrivită pentru a reuși:

“…să nu se lase intimidate și acoperite. Spune-ți ideile chiar dacă le vezi cu câteva trepte mai jos decât ideile celorlalți. Chiar dacă ești o fire competitivă, trebuie să recunoști valoarea celor mai buni decât tine și să înveți de la ei.”

Astfel, Gia încearcă să păstreze un echilibru mereu între timpul petrecut cu oameni mai buni decât ea, la același nivel și mai slabi decât ea. Planuri pe termen lung nu intră în agenda sa, aici fiind loc doar pentru munca de descoperire a căii către un proiect al său.

“În facultate ai niște direcții de urmat. La final, trebuie să legi totul și, cunoscându-te pe tine să găsești calea către un scop mai înalt. Momentan rămân deschisă la a descoperi acest țel și a aduna unelte pentru a-i construi  o fundație.”

Rezumând și concluzionând: Georgiana Chelu este o persoană proactivă, mereu cu zâmbetul pe buze și gata de o nouă provocare. Iar acestea reprezintă doar o parte dintre calitățile care m-au determinat să-mi doresc să o aduc în proiect. Țin să menționez că între doar câteva rânduri de articol este greu să captezi și numai esența personalității unui om așa complex precum cel despre care am vorbit astăzi. Sper doar ca acest colțișor din experiența Giei, pus în lumina reflectorului acestui blog post să fie relevant pentru cât mai mulți dintre voi și să va dea o doză de inspirație, indiferent că veți decide să o folosiți astăzi și să fiți conștienți de utilitatea sa sau că va țâșni din adâncurile subconștientului peste câțiva ani venind în sprijinul zdrobirii unui zid de îndoieli.

Codette Traveler – la un pas de conferință

În aprilie anunțam lansarea unui program singular în România, o bursă pentru a trimite două fete din România la o conferință realizată în Statele Unite ale Americii.

Codette Traveler este primul grant din România dedicat româncelor cu proiecte sau experiență de lucru în domeniul tech pentru a participa la conferința Grace Hopper Celebration for Women in Computing, care are loc între 4-6 octombrie în Orlando, Florida (SUA).

Anul acesta au fost puse la dispoziție două locuri pentru această conferință pe care au aplicat 70 de fete pasionate de acest domeniu. Cele două locuri au fost distribuite în mod egal între aplicantele prin formular și echipa Codette.

Prima ediție Codette Traveler a adus împreună multe fete pasionate și pline de motivație, ceea ce a adus dificultăti în procesul de selecție, având în vedere faptul că au fost multe aplicații foarte bune, cu idei și experiență pe măsură.

După perioada de aplicare, selecție și interviuri, această ediție a grantului aduce în prim plan cele două bursiere ce vor participa la Grace Hopper Celebration for Women in Computing cu însemnele Cegeka, respectiv Bloomberg, cei doi sponsori ai grantului de anul acesta.

Adriana Mănoiu aplicantă. Adriana  lucrează în sfera embedded software, pentru domeniul automotive. La conferință, ea își dorește să interacționeze cu cât mai multe persoane, iar cunoștințele pe care le dobândește acolo să îi permită să se dezvolte în zona tech și să sprijine comunitatea.

Giorgiana Vlăsceanureprezentanta Codette. Giorgiana are o activitate în comunitate de 1 an și jumătate, a fost încă de la început alături de Codette și toate activitățile noastre au amprenta ei într-o mai mică sau mare mare măsură. A adus parteneri strategici, contribuind la toate nivelurile organizației. Este activă în zona academică, dar și pe alte paliere – educație pentru cei mici, voluntariat în diverse comunități, evenimente tech, culturale și sportive.

Numărul de aplicații, motivația și pasiunea fetelor sunt numai câteva dintre motivele care ne impulsionează să ne dorim și o următoare ediție a acestei burse. Pentru noi începe o nouă perioadă, cu siguranță una mai plină, iar pentru cele două fete cu siguranță mai multe planuri.

Această ediție nu se oprește aici, revenim cu informații calde de la conferință direct de la cele două bursiere. Keep in touch!

 

Beautiful Engineering – povestea mai multor povești în curs de scriere

Salutare, cititori! Numele meu este Mihaela și sunt pasionată, printre altele, de fotografie și scris. Așa că m-am gândit să-mi așez laolaltă aceste două hobby-uri într-un nou proiect pentru Codette. Beautiful Engineering va fi o carte fără copertă, fără pagini (fizice), dar plină cu poveștile mai multor doamne și domnișoare ce au ales o carieră în zona tehnică. Iar pentru că vrem să și vedem, nu doar să citim despre fața frumoasă a ingineriei, ne transformăm invitatele în fotomodele pentru câteva ore și asortăm și poze pe măsură deliciosului ghiveci de cuvinte și inspirație pe care acestea ni le vor oferi.

Motivația pentru un astfel de program este adânc înrădăcinată în experiența mea de student, trainer, asistent universitar (undergraduated) și, mai nou, inginer software.

Pe parcursul celor patru ani de facultate am avut multe îndoieli, întrebări și suficientă nesiguranță cât să mă tragă-n jos din unele puncte de vedere. Nu de puține ori m-am simțit singură în toată treaba asta. Am simțit că-s slabă și că toți cei din jur pot mai mult și mai bine, că poate nu sunt făcută pentru meseria asta (programator cu o tentă de inginer), că poate programarea este un drum pe care o să tot merg fără țintă și că poate-ar trebui să mă întorc de unde am plecat și să schimb direcția.

În ultimul an am auzit povești asemănătoare de la tot mai multe persoane; oameni pe care i-am admirat mereu în sinea mea pentru forța extraordinară și pentru realizările lor din mediul academic și nu numai. Am început să mă întreb cum ar fi stat lucrurile dacă aș fi discutat cu astfel de oameni încă de pe atunci, dacă m-aș fi deschis în fața lor, dându-le încrederea de a-și lăsa la iveală slăbiciunile. Cu siguranță aș fi văzut altfel lumea. Aș fi învățat să-mi văd propria nesiguranță ca pe un lucru normal și aș fi încercat să conviețuiesc cu ea, mai degrabă decât să lupt, să consum energie încercând s-o cuceresc. Căci atunci când două părți din tine se luptă, într-un fel, tot tu ești cel care pierde.

_DSC0772_ed4
This is me 🙂

Acuma… nu știu dacă temerile mele au avut ceva de-a face cu genu-mi feminin. Cu siguranță există o contribuție ce vine din felul de a fi al nostru, al femeilor. De-atâtea ori aud de la fetele cărora le sunt trainer pe la workshop-uri și în diverse programe educaționale: “Nu pot să rulez acum programul… Sigur am făcut ceva greșit.”. Descumpănirea și, de multe ori greutatea cu care se întorc înapoi la a încerca și altceva și la a descoperi de unde vine eroarea, se unesc într-un alt indicator (cum că <in>existența unor așa temeri vine <și> din psihologia genului) pe care l-am căpătat tot din zona de teaching (unde am fost de aceeași parte a baricadei cu trainerii). Puse cap la cap toate aceste cugetări au dus la un alt segment introspecțional: am început să mă autoanalizez pe mine cea de-acum 3-4 ani (căci în mine cea de astăzi sunt ameliorate mult genul acesta de slăbiciuni). Am făcut aceleași greșeli: dorința de a face lucrurile perfect din prima încercare, greutatea cu care am acceptat că nu poți și nu trebuie să excelezi mereu, kilogramele pe care le-a adăugat fiecare notă mică în sacul cu depresie… Sunt lucruri care m-au determinat să mă gândesc la un proiect precum Beautiful Engineering.

Nu există o rețetă universală a succesului și nici prea multe ingrediente general-valabile în a scoate pe oricine dintr-un impas dat. A învăța din greșelile altora este un basm și nu funcționează aproape niciodată. Marele lucru de care avem nevoie este inspirație și indentificarea cu sursa acesteia. Iar genul acesta de inspirație nu zace cu câteva secole în urmă și nici într-o reședință cu N dormitoare din Monaco. Filozofia mea de viață spune că cele mai eficiente modele dpdv motivație sunt acelea cu care ai șanse mari să te întâlnești în metrou într-o zi toridă de vară sau la cel mai apropiat Starbucks într-o dimineață monotonă de luni.

Oameni obișnuiți pe care poate că-i știi dar a căror poveste, care poate-ți era străină până ca aceasta să apară-n proiect, ar putea schimba câțiva pixeli din imaginea pe care o ai despre lume.

Identificarea cu situația prezentată este și ea destul de importantă căci nu prea ai cum să te prinzi de o funie dacă aceasta este aruncată în afara pereților prăpastiei tale.

De aceea mi-am propus ca invitatele Beautiful Engineering să vină cu povești și personalități cât mai diverse în așa fel încât să acoperim cât mai multă suprafață într-un același decor tehnic.

Pe urmă, nu te vei prinde niciodată de funia ce stă pe marginea prăpastiei în care te afli, dar care nu este aruncată niciodată, deci n-ai cum să afli de existența ei. De aceea Beautiful Engineering își propune să arunce cât mai multe frânghii adânc ancorate în realitate și în poveștile pline de tâlc ale invitatelor noastre. Iar tu… cititorule, poate că nu te afli întro prăpastie. Dar crezi ca strică să localizezi punctele de sprijin? Poate nu te vei afla niciodată. Dar oare ți-ar strica identificarea unei frânghii care să te ridice un pic mai sus?

Pe lângă asta, sunt multe întrebări cu prea puține răspunsuri despre ingineria la feminin. Cum se vede o carieră în zona tehnică din pantofii sexului frumos? Ne vor spune doamnele și domnișoarele care ne vor accepta invitația la o cafea și un mini photo-shooting. Pe baza răspunsurilor primite în cadrul fiecărui interviu, voi încerca să construiesc o poveste, din care să reiasă drumul profesional (și chiar mai mult decât atât) parcurs de către acestea până acum. Greutățile întâmpinate de ele și soluțiile aplicate ne pot deveni indicatori de cum să continuăm cu capul sus în orice situație (indiferent de domeniu sau de gen).

Fiecare dintre participante are un mod unic de a vedea lumea și ne va inspira cu principii și goal-uri proprii care au determinat-o să nu renunțe nici chiar în cele mai dificile momente.

În plus, așa cum am spus, fiind pasionată de fotografie, voi face tot posibilul să obțin portrete cât mai faine cu invitatele din acest proiect. Îmi doresc ca voi, cei de dincolo de monitor să puteți nu doar citi o poveste frumoasă despre o femeie tehnică ci să-i înțelegeți frumusețea exterioară de asemenea. De câțiva ani trăiesc într-un decor tehnic înfrumusețat nu doar de creiere admirabile ci și de aspectul exterior fermecător și plin de naturalețe al doamnelor și domnișoarelor incredibile răsfirate pe ici pe colo la scaunele din fața monitoarelor sau lipind cu grijă vreo plăcuță de prin laboratoarele de electronică.

Dar destul cu vorbăria și haideți să începem adevărata poveste. Iar în încheiere am să vă lansez următoarea invitație: dacă aveți vreo cunoștință din zona tehnică pe care o admirați sau dacă aveți voi însevă o poveste de spus, dați-mi un ping la adresa de email mihaela.gaman@codette.ro sau pe facebook https://www.facebook.com/mihaela.gaman.1 . Haideți să ne cunoaștem, să facem câteva poze și să povestim la o ceașcă de ceai undeva prin București și nu numai.

Py@Codette – bazele programării and more

Dacă ar fi să vorbesc despre cele mai fresh momente din acest an, cu siguranță mi-ar zbura gândul la cele 3 workshop-uri Py@Codette.

De ce spun asta? Pentru că fiecare ediție m-a încărcat cu energie, mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște persoane creative, cu o sete incredibilă de cunoaștere și cu o atitudine de luat drept exemplu. Pentru că aici am câștigat prieteni, am descoperit și redescoperit oameni talentați și pasionați.

Conștientă că am început cu concluzia, am să merg către cursul normal pe care ar trebui să-l aibă povestea și am să vă explic ce este Py@Codette. Scurt și la obiect: un workshop unde învățăm să programăm (în Python), mâncăm plăcinte, legăm prietenii și ne distrăm cât cuprinde.

Motivația pentru un astfel de workshop a venit dintr-o observație pe care eu am făcut-o din discuțiile cu copiii de liceu și școală generală cărora le sunt sau le-am fost trainer. Mai mult decât atât, eu însămi am venit în capitală direct de pe băncile unui liceu de informatică. Întotdeauna am considerat că motivul pentru care atâția elevi ocolesc zona tehnică atunci când aleg o universitate stă cumva în inaccesibilitatea pe care aceștia o văd în materia numită informatică. Acest lucru se întâmplă deoarece programa școlară își structurează orele de informatică în jurul struțo-cămilei C/C++: nici C (“chior”) pentru că folosim particularități ale C++ – ului, dar nici C++ pentru că nu prea te învață nimeni OOP în liceu și nici de ce este atât de awesome acest limbaj(C++). Asta face ca elevul să fie ușor confuz încă de la început despre ce limbaj de programare folosește el de fapt. Pe urmă, C este un limbaj cu extreeeem de multe subtilități și hop-uri de stăpânit. Deeeci… ce-o să poți să faci cu el în cele câteva ore pe săptămână? Păi… calculăm niște sume, un Fibonacci, o înmulțire de matrici. Really? Cum poate asta să atragă atenția unui licean “average”? Ca să nu mai zic că dacă ești un pic mai slab de înger, după primele 2-3 seg fault-uri depui armele fără ezitare și pui mâna pe o carte de drept (nu zic… și de avocați e nevoie! Dar eu acum pledez pentru tabăra mâncătoare de pizza și făcătoare de bug-uri so.. am să continui fără scrupule).

Acestea fiind spuse, m-am gândit la un format de workshop în care programarea să fie transmisă într-o formă accesibilă unui începător. Mai mult decât atât, pentru a spori motivația de a descoperi mai multe și pe cont propriu, ar trebui, ca la finalul zilei să avem și un rod practic al muncii depuse și al celor învățate (un joc, o aplicație, etc. – ceva palpabil, vizual). Ideea o aveam. Mai rămâneau doar 100 de lucruri de făcut și stabilit pentru a-i da viață. Astfel.. M-a lovit prima întrebare: “Ce limbaj de programare vom folosi?” Răspunsul a venit rapid, căci știam că e ușor de învățat și totuși extrem de puternic și foarte folosit: Python. M-am gândit că eu, dacă aș vrea vreodată să discut despre programare cu un începător, aș alege Pyhton(eza) ca și limbaj în care să ne înțelegem. De ce? Pentru că nefiind complicat ca și sintaxă, și oferind o flexibilitate destul de mare, focus-ul nu mai pică pe cum scrii codul ci pe logica pe care urmează să o dezvolți în program, pe arhitectura produsului final.  Ba chiar mai mult: există foarte multe API-uri scrise în Python și care se integrează minunat cu acesta care-ți pot ușura considerabil munca de dezvoltare a unei aplicații scutindu-te de reinventarea semi-inutilă a unor roți. De la funcții ajutătoare optimizate pentru calcule matematice stufoase și până la funcții ce permit dezvoltarea unor interfețe grafice complexe, tu trebuie doar să gândești aplicația și să știi ce rotițe deja creeate să folosești pentru a face ca lucrurile să meargă. Saaau, dacă totuși nu-ți sunt încă familiare rotițele astea după nume… poți oricând să le cauți pe net :))

Odată ales limbajul, am încropit câteva materiale pentru un episod “Pilot” de workshop de Python – bazele programării plus două jocuri-proiect. Nu știam cât de potrivite sunt acestea pentru un licean (cineva care vede pentru prima dată sintaxă de Python). Așa că îmi trebuiau niște adolescenți la început de drum gata să-nvețe ceva (nou) într-ale programării. Și aceștia nu au întârziat să apară: trei elevi de clasa a noua mi-au acceptat invitația de a participa la câteva ședințe în acest scop. Programa făcută de mine a trecut testul. Nu cu notă maximă ce-i drept, dar am îmbunătățit-o împreună cu cei trei “minioni” și am decis să facem ceva cu ea la o scară mai mare; la urma urmei.. aveam material cât de-un workshop! Am propus formatul discutat până acum în cadrul unei întâlniri Codette, iar ideea a primit feedback pozitiv so… am continuat prin a căuta o mână de omuleți puși pe treabă, pentru a pune în scena realității povestea asta cu workshop-ul de Python care momentan era doar o înșiruire de cuvinte pe o bucată de Google Doc 🙂

Așa le-am cunoscut pe Diana Marusic, Irina Bulgaru și Mirela Bou – serioase, puse pe fapte mari și dornice să ajute și să învețe (mai mult) Python pentru a da o mână de ajutor. Între timp, ca o dovadă a muncii depuse și a seriozității lor, cele trei au ajuns și speakeri în cadrul proiectului.

Apoi ni s-au alăturat senioarele Georgiana Chelu, Giorgiana Vlăsceanu și Daniela Chivu. Acestea din urmă au făcut o treabă excelentă (și era știut încă de la început că așa avea să fie, dată fiind experiența lor de teaching/vorbit în public). La junioare am avut emoții pe motiv că nu le cunoșteam și poate și pentru că erau și mai mici ca vârstă/poate chiar și ca experiență. Dar s-au ridicat peste nivelul așteptărilor și au făcut o treabă foarte bună. Ca și traineri juniors, deși nu au fost (încă) puse în postura de speakeri le-am mai avut pe Maria Anca Băluțoiu, Iuliana Brânzoi, Bianca Iancu, Corina Tudorache, Silvia Bălan (trainer și participant), Andreea Bobe și Ștefan Haiducu (aceștia doi din urmă fiind și participanții la ședințele de testare și îmbunătățire a programei). Silvia Stegaru și, în rest, cam toate persoanele amintite mai sus au ajutat și cu partea de organizare.

Acum că am cunoscut povestea și echipa să vedem cum a decurs, de fapt, primul workshop Py@Codette? Aș spune mai bine primele workshop-uri, căci am avut 2 întâlniri și discuții pe aceleași materiale. De ce? Fiindcă numărul de înscrieri la workshop-ul “pilot” a depășit cu mult numărul de participante pe care le puteam accepta și am dorit să oferim o a doua șansă și să ne cunoaștem cu încă pe atâtea liccene și studente-n primii ani cu aceeași sete de cunoaștere care ne-a inspirat la prima ediție. Primul workshop din serie își propune să prezinte bazele programării într-o manieră (Python-ească) cât se poate de accesibilă. Sunt 3 “speakeri” cu moduri diferite de predare, de a transmite informația și de a îmbrăca niște concepte generale din știința “scrisului de cod” în pielea de șarpe a limbajului de programare ales. Odată stabilit un punct de sprijin, urmează lucrul la proiect: în primul workshop  – x&0, iar în cel de-al doilea Hangman. Astfel, ne asigurăm că le trezim interesul pentru a descoperi și pe cont propriu ce alte lucruri interesante se pot face în Python/folosind cunoștințe de programare. Un adaos la acestea ar fi pauzele în care mâncăm pizza, sandwich-uri, fructe, plăcinte (semnătura worksop-ului – am fi vrut ca Py@Codette să  aibă și un pic de Pie@Codette :)) deci am adus asta la workshop) și alte bunătăți.

Py@Codette - Aprilie 2017-194

Py@Codette v2 a venit cu materiale și mai interesante și interactive concepute de către Georgiana Chelu, Irina Bulgaru și subsemnata cu mâinile pe taste în timpul “conceperii” acestui articol 🙂  Scopul acestei ediții a fost acela de a exemplifica utilizarea unui API și boost-ul de putere oferit unui limbaj de programare de existența a cât mai multor API-uri implementate folosindu-l sau care se pot interfața ușor cu acesta. Astfel că, la Py@Codette v2, participantele au învățat cum să folosească Facebook API-ul pentru Python. Mai pe românește: au căpătat skill-ul de a-și posta pe propria pagină de Facebook sau de a comenta fără ca măcar să deschidă browser-ul sau aplicația de pe telefon… ci rulând un simplu script de Python. Aici partea de hands-ons cât și cea de proiect se concentrează pe exersarea diverselor task-uri ce se pot automatiza ușor în Python: de la a descărca poze de pe xkcd sau Pinterest și până la a-ți spama grav prietenii de pe Facebook :)) Asta este partea amuzantă. Dar să ne gândim la utilitate: vrei de exemplu să share-uiești/faci reclamă la un post/eveniment al organizației din care faci parte în toate grupurile de care aparții, sau vrei să automatizezi procesul de a face urări prietenilor sărbătoriți în fiecare zi, sau să prelucrezi date obținute de pe profilul prietenilor tăi. Folosind un pic de automatizare totul devine mai fun și mai simplu. Partea a doua a Py@Codette v2 ne-a introdus în arta de a da click-uri, deschide aplicații din GUI și a le utiliza cu ochii-nchiși și mâinile legate la spate.

Gândește-te cum te pot ajuta acest gen de cunoștințe! Ai un job plictisitor care implică acțiunea repetitivă de a testa o aplicație GUI și ai de dat click-uri după un anumit pattern. Well… enjoy a coffee and let the script do that for you. Apoi, partea a treia a aceluiași workshop ne-a oferit o vedere de ansamblu asupra a ceea ce putem face dpdv procesare de imagini folosind funcții deja implementate în PIL – un modul de Python optimizat pentru astfel de task-uri. Vrei să “brand-uiești” toate imaginile dintr-un folder cu un logo și nu vrei să faci asta “de mână” sau nu ai un profil de Lightroom sau licență de Photoshop? Noi am oferit soluția. Cum să-ți reunești pozele  în orice format de colaj? Do a script in Py și n-o să mai depinzi de aplicațiile online care nici nu-ți oferă cine știe ce flexibilitate la partea asta. Saaau… think big: fă-ți propriul tău tool de editare de imagini!

_DSC0411

Despre Py@Codette v3 pot să vă spun doar că este work in progress, iar tematica sa o veți descoperi atunci când vom avea totul pus la punct.

Dar pot încheia acest articol cu atmosfera generală de la workshop-urile de Py de până acum pe care o puteți descoperi imortalizată în pozele din albumele de pe pagina noastră de facebook, pentru care puteți accesa URL-urile de mai jos:

Un insight în ceea ce privește programa și materialele puteți descoperi pe repo-ul Py@Codette din git-ul Codette:

GHC16: Team Player sau Leader?

O să povestesc o întâmplare de la GHC 2016, din timpul prânzului organizat de comunitatea Systers. Dacă nu știi exact ce presupune un prânz la GHC – sau ce e acest GHC despre care vorbesc, vezi articolele de aici, aici și aici 🙂

Un lucru care mereu mi-a plăcut la GHC a fost faptul că, deși sunt 15,000 de persoane, cumva am reușit să mă întâlnesc accidental cu o groază de prieteni vechi 😀 Așa s-a întâmplat și atunci, când m-am întâlnit cu Liana absolut întâmplător la coadă la Starbucks. Liana Marinescu e plecată din țară de câțiva ani, a terminat masterul și face doctoratul pe robotică la King’s College London, unde e și asistent universitar. Ea a terminat Automatica la U.P.B., noi două am făcut parte dintr-o echipă de robotică mai mare, cu care am ajuns și la faza internațională a concursului Eurobot în 2012. 

Așadar, ajunsesem la prânzul Systers împreună cu Liana și ne-am bucurat că am prins locuri dat fiind ce aglomerație am văzut pe la celelalte locații. Erau atâtea sub-comunități prezente, de la studente la femei care lucrau pentru guvernul S.U.A. sau chiar în armată! Și noi, care nu știam la ce să ne așteptăm 🙂 Apoi, au început prezentările Prudential, sponsorii oficiali ai prânzului respectiv. Și ei au făcut un joculeț foarte interactiv: la intrare ni s-au dat câte 2 creioane incandescente: unul pe roșu, unul pe albastru, iar cineva ne punea întrebări cu 2 răspunsuri posibile. Noi trebuia să-l ridicăm fie pe cel roșu, fie pe cel albastru, în funcție de răspunsul care ne definea pe noi, după care li se dădea cuvântul câtorva femei din sală pentru a spune de ce au făcut alegerea respectivă – așa cum se vede din imaginea de mai sus.

Roșu! Albastru! Albastru! Acum iar roșu! Și tot așa.. Până când una dintre întrebări mi-a atras atenția: „team player” sau „leader”? Majoritatea femeilor din sală (și erau câteva sute!) au ales că preferă să fie „team player” – doar câteva dintre noi am ales „leaders”. Și s-au ridicat câteva dintre ele și au spus de ce preferă lucrurile așa. Și le-am înțeles punctele de vedere, în timp ce m-am ridicat să merg către față pentru a li-l oferi și pe al meu. N-am avut ocazia să vorbesc, deoarece în momentul când am primit microfonul, prezentatoarea a trecut la următoarea întrebare, dar am reușit să schimb două vorbe cu una dintre doamnele de la Prudential care m-a ascultat. Și o să încerc să vă spun și vouă, fără să intru în prea mari detalii (poate astea ar fi ceva povești pentru altă dată?).

Până acum am văzut expresia „team player” folosită în doar două moduri: la calități superficiale trecute în CV-uri și în expresii de tipul „not a team player”. Da, cu negația în față. Și nu e folosit ca feedback constructiv sau pentru a desemna o trăsătură generală / definitorie a unei persoane, ci e aruncat de obicei atunci când cineva refuză să facă o acțiune (motivul nu contează aici), ca o încercare de manipulare prin șantaj emoțional. Și merge. Am văzut la atâtea dintre prietenele mele asta – să nu poată spune „nu” (și mie mi-a fost foarte greu să încep să fac asta), iar de multe ori totul pornește de la astea 4 cuvinte. Fie că ți se cere să faci documentație, când tu îți dorești să scrii cod; sau ți se cere tema, pentru care tu ai muncit zile la rând; sau ți se dau mai multe taskuri (poate chiar până la ajunge aproape de un burn-out), în timp ce alți colegi nu par a avea același volum de muncă?

Poate te-ai regăsit și tu în exemplele de mai sus și refuzul de a le da curs a făcut să fie adusă în discuție calitatea ta de a fi o co-echipieră bună. Sau poate nu. Sau poate nu încă. Lista nu e exhaustivă, sunt doar câteva consecințe ale faptului de a fi șantajat pe motiv de „not a team player”. Pentru cine a văzut „Back to the Future”, aș zice că e ca unul dintre momentele în care Marty e numit „chicken” – și nu poate rezista tentației de a dovedi contrariul!

Cel mai bine e să gândești la rece: chiar nu mai sunt „team player” dacă nu fac asta? Alții rămân „team players”, deși sunt pe aceeași poziție cu mine și nu li se cer aceleași lucruri? Care sunt prioritățile mele? Iar dacă îți dai seama că ești într-o echipă care s-a obișnuit să îți facă asta, poate e timpul să faci o schimbare.

Eu am ales să fiu leader, mai mult decât team player (nu în loc de!). Și, deși o prezint ca pe o alegere personală, ca și cum te trezești într-o dimineață și te hotărăști „hmmm.. azi cred că vreau să fiu leader!”, sunt conștientă că nu e chiar așa. Dar este ceva din care îți poți face un scop și, chiar dacă nu e o rețetă universală care să ne transforme pe toți în leaderi peste noapte, există pași care pot fi urmați și resurse online care pot fi utile. Dar despre asta voi vorbi într-o altă postare 🙂

Data viitoare o să vă spun câteva povești amuzante despre cum la GHC 2016 m-am transformat pentru aproape o săptămână în jurnalist – așa au apărut Codette Interviews 😀

PS: Tot atunci i-am povestit Lianei despre bursa Women Techmakers (fosta bursă Anita Borg) și cam ce presupune. Eram sigură că dacă aplica o va primi și m-am bucurat când mi-a scris exact asta 😀 Morala? Uneori ai nevoie doar de o șansă, dar întotdeauna tu trebuie să faci primul pas 🙂

PPS: Tu te-ai înscris? Formularul e deschis până pe 26 mai!

GHC: Să aplic? Să nu aplic?

Mergând prin mulțimea de la GHC, de multe ori eram singură. (Ce e GHC? Vezi aici!)

Dar nu mă simțeam singură. Și fie că mă întâlneam cu vechi prieteni, fie că îmi făceam alții noi de un lucru puteam fi sigură: puteam să intru în vorbă cu oricare dintre persoanele de acolo și m-ar fi acceptat oricine. Mă simțeam ca într-o familie pe care încă nu am cunoscut-o, în preajma sărbătorilor 🙂 și vedeam cum alte persoane din jurul meu formează prietenii la fel de ușor și se ajută reciproc.

Cam așa mă simțeam și în 2015, în timp ce mă plimbam prin holurile clădirii unde se ținea conferința, gândindu-mă ce vreau să fac atunci. Și cât eram pe scările rulante, am asistat la o scurtă discuție între două fete din fața mea, care păreau că nu se știu, probabil tocmai făcuseră cunoștință în ziua respectivă. Nu mai țin minte cuvânt cu cuvânt, dar una dintre ele era nesigură dacă să aplice pentru un job la career fair, după ce tocmai motivase de ce ar fi locul de muncă ideal pentru ea și cât de mult a așteptat momentul.

Îți sună cunoscut? Mie da. E același sentiment pe care îl am înainte de fiecare decizie care îmi va influența cât de puțin viitorul. Înainte de fiecare proiect pe care îl încep, înainte de fiecare întâlnire mai importantă. Chiar și înainte de fiecare prezentare pe care o țin – și după atâția ani de când fac asta, m-aș fi așteptat ca măcar tremuratul să înceteze! Unele persoane – aici mă includ și eu – pot să treacă peste micile semne care vor să te țină mereu cu un pas înapoi. Pur și simplu mă forțez să mă împing înainte, până reușesc să trec de partea de început, iar după 5-10 minute reușesc să revin la normal.

Dar primul pas a fost să recunosc pentru mine însămi că ceea ce mi se întâmplă este o manifestare a „sindromului impostorului”. O să vorbesc mai multe despre cât de mult m-a schimbat recunoașterea aspectului ăsta la mine în alt articol; până atunci, vă las cu niște sfaturi care mie mi s-au părut super-utile și mă ajută încă și acum – le găsiți aici.

Nu știu ce s-a întâmplat cu cele două fete de la GHC, sau dacă fata respectivă a aplicat până la urmă sau nu – dar țin minte că începuse să îi crească moralul la încurajările prietenei ei. Uneori este de ajuns să auzim argumentele noastre, în vocea altcuiva, iar asta pare să ne dea un boost de încredere. Destul cât să ajungem la următorul nivel.

Și, ca să extind puțin ideea, nu e de ajuns să existe o comunitate din care să facem parte – ce contează este comunicarea din grup: să știi că e cineva acolo și că îi poți povesti prin ce treci, fără să fii judecată, un „safe space” (vezi și interviul cu Rose Robinson în care vorbește despre spații sigure). Și mai ales, să știi că acele persoane te vor ajuta cu un sfat atunci când ai nevoie.

Apropo de sfaturi – nu mai amâna. Când vrei să participi la un eveniment, când vrei să aplici pentru un grant / o bursă, nu mai aștepta ca să ia alții locurile. Pune-te pe tine în față, doar așa te vei dezvolta pe tine. Doar crescând tu însăți vei putea să îi ridici și pe cei din jurul tău 🙂

PS: Imaginea de mai sus e de la conferința GHC din 2014. Întâmplător am aflat că și o prietenă de-a mea, Luminița Birnicu venea 😀 În poză suntem noi două și cu Anamarija Fofonjka, colega de cameră a Luminiței de la conferință, cu care ne-am împrietenit acolo.

PPS: Dacă ai întrebări legat de GHC, poți să ne lași 2 rânduri pe event 🙂

Despre conferința Grace Hopper Celebration of Women in Computing (GHC)

Am spus de multe ori că participarea la conferința Grace Hopper Celebration of Women in Computing (GHC) îmi garantează că voi fi inspirată pentru un an întreg!

 

Dar nu am motivat, decât foarte rar, și asta doar prietenilor cărora le-am spus ce se întâmplă acolo. Așa că urmează o serie de postări prin care o să povestesc despre întâmplări și persoane, despre gânduri și sentimente pe care le-am avut și, sper eu, o să puteți lua și voi o părticică din conferință acasă 🙂 Am avut norocul să particip 3 ani la rând (o dată în Phoenix, Arizona și de 2 ori în Houston, Texas) așa că am destul „material” de povestit!

Pentru început, vreau să vă spun mai multe despre ce se poate găsi acolo – și o să încep cu numărul extraordinar de mare de participanți – 15,000 de persoane! Vreau să vă opriți o clipă din citit și să vă imaginați cam cât ar însemna asta … 

 

Gata? Vreți să vă dau și eu un ghiont imaginativ? Gândiți-vă cum ar arăta dacă dintr-o dată toată populația din Sinaia și din Predeal ar fi, în același timp, împreună, în aceeași clădire – timp de 3 zile! Dar nu e numai asta – majoritatea sunt femei. Da, majoritatea, nu toți – dintre cele 15,000 de persoane, aproximativ 1,000 sunt bărbați.

Keynote-urile sunt cele mai interesante dintre toate prezentările. Și nici acum nu-mi vine să cred că în 2015 am fost la doar câțiva zeci de metri de Sheryl Sandberg! Mi-ar fi plăcut să o întâlnesc după prezentare, dar nu mai era în zonă (am prins, în schimb, curaj pentru 2016, când am căutat toate femeile extraordinare care mă inspiră și le-am luat câte un interviu). Keynote-urile sunt filmate, deci puteți să le vedeți și voi; mie îmi place să le mai revăd din când în când, sunt o sursă bună de inspirație și chiar mă fac să mă simt bine 🙂 Pe cel cu Sheryl îl găsiți aici, iar pe cele din 2016 aici. Îl recomand cu multă, multă căldură pe cel din 2016 cu Megan Smith – recunosc că nu știam prea multe despre ea până să ajung la GHC, dar acum este unul dintre idolii mei, o admir foarte mult și doar ascultând-o vorbind veți putea să înțelegeți de ce 😉

Datorită faptului că este o conferință care trebuie să se adapteze pentru toate nivelurile participanților și pentru toate tipurile de joburi, există numeroase sesiuni la care poți participa: de la cele tehnice, la cele de îndrumare a carierei, la cele axate pe zona de antreprenoriat. Unele dintre activități sunt de tip prezentare, altele de tip workshop – dar întotdeauna vor avea pe program o mică etichetă a cărei culoare îți va spune dacă sunt pentru începătoare, avansate, sau ceva între cele două. Ce mi-a plăcut a fost că sunt abordate subiecte tehnice de actualitate: de la cloud și mobile, la IoT și bioinginerie.

Pentru unele dintre evenimente sunt locuri limitate, de exemplu pentru Open Source Day, unde poți lucra pe proiecte Open Source cu impact social. Am participat și eu în 2014 și chiar am lucrat pe un proiect al Peace Corps, împreună cu niște fete cu care am făcut cunoștință acolo, pe loc – a fost o experiență super și am și învățat 1-2 lucruri interesante.

Nu în ultimul rând, mai e și Career Fair-ul, unde eu mi-am petrecut o mare parte din timp de fiecare dată. Sunt persoane care se simt mai bine dacă merg la prezentări / workshopuri. Eu, în schimb, parcă sunt mai în elementul meu când vorbesc cu oameni. Iar acesta nu este doar un simplu târg de joburi – sunt câteva sute de standuri care combină companii, universități și comunități cu care se poate intra în contact. Fiecare își aduce giveaways, fiecare face câte ceva pentru cei care ajung la standurile lor – de la portrete, poze profesioniste pentru CV, la zone cu masaj, zone de joc si expoziții de tehnologie nouă. Câteva dintre lucrurile care mi-au plăcut mie personal ar fi: faptul că am încercat un headset de realitate virtuală de la Oculus Rift în 2014 (în condițiile în care la noi nu apăruseră încă), am intrat în mașinile de la Google care se conduc singure, și am încercat Google Glass când încă era în dezvoltare.

Pentru că e destul de greu să ajungi dintr-o parte în alta într-un oraș care nu are infrastructura necesară pentru a permite la 15,000 de persoane să ajungă toate, din orice colț al orașului (în condițiile în care Houston e aproximativ de 7 ori mai mare decât București!), organizatorii au creat un sistem de transport cu microbuze special pentru conferință. Participanții puteau călători gratuit pe oricare dintre cele 9 rute, doar folosind badge-ul conferinței, iar microbuzele soseau din 15 în 15 minute în timpul orelor de vârf.

Conferința e foarte mare, iar cele 15,000 de persoane participante trebuie să și mănânce la prânz; există o cantină improvizată, de unde se poate cumpăra mâncare, ceva locații în afara centrului de conferințe, și – opțiunea numărul 3 și cea mai convenabilă dintre toate – prânzuri organizate de către diferite comunități: Systers, ResearcHers, Black Women in Computing etc., unde intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate. Însă partea care e cu adevărat importantă este faptul că la aceste prânzuri fiecare comunitate organizează diferite activități, care te fac să te simți că și tu ești parte din întreg (și ai oportunitatea să vorbești cu persoane pe care nu le-ai mai întâlnit până atunci). O să vorbesc într-o postare viitoare despre activitățile la care am participat.
Vă puteți da seama că la o scară atât de mare este greu să organizezi totul perfect și să anticipezi nevoile pentru atâția oameni. Dar există acolo tot ce ai nevoie, de la locații de printat (în cazul în care rămâi fără cărți de vizită) și locații de păstrat bagajele, la creșe de zi pentru mamele cu copii mici. O singură problemă a fost recurentă, an de an, și anume WiFi-ul. Și cum să nu fie, când ai o clădire atât de mare și atâtea persoane și device-uri care se conectează simultan? Dar după ce îți dai seama care sunt zonele cu net mai bun, poți să revii acolo când ai nevoie. Pe de altă parte, am putut observa multe schimbări în bine acum față de prima dată când am participat – iar User Experience-ul este ceva pe care chiar se mizează la GHC – așa că sunt convinsă că pe viitor se va îmbunătăți și aspectul ăsta 🙂

Tot ce vrei să afli despre grantul Codette Traveler

Săptămâna trecută am lansat grantul Codette Traveler, primul grant din România care va trimite 2 femei la conferința Grace Hopper Celebration for Women in Computing (GHC), care anul acesta va avea loc în Orlando, Florida (SUA) între 4-6 octombrie.

Nu aștepta până se va ivi altă dată ocazia – aplică acum! Pe tine te ajută pentru că, trecând o dată prin procesul de aplicare, îți va fi mai ușor data viitoare – iar pe noi ne ajută pentru că vedem că există interes din partea comunității pentru astfel de acțiuni 🙂

Ce oferim?
– Biletul de acces la conferință
– Biletul de avion dus-întors
– Cazarea în zilele conferinței

Nu am pașaport! Nu am viză de SUA! Pot să particip?
Desigur! Ai cam o lună și jumătate – două luni (prin extensie) din momentul când te anunțăm că ai primit grantul pentru a te ocupa de obținerea pașaportului și a vizei. Grantul nu acoperă costurile pentru pașaport și viză, însă te sprijinim în obținerea lor (cu sfaturi, dar și o scrisoare pentru a te ajuta la obținerea vizei).

Care este procesul de selecție?
Procesul de selecție are loc în trei etape: o selecție preliminară bazată pe motivația de a participa, o etapă de interviuri realizată de către partenerii noștri și alegerea finalistei din lista obținută în urma interviurilor.
Pentru prima etapă contează pentru noi să vedem cum te va ajuta participarea la conferință – aici poți să te gândești la profilul tău și la ce oferă conferința.
Interviurile din a doua etapă vor fi tot în genul acesta (nu sunt interviuri tehnice), precum și întrebări legate de proiecte pe care ai lucrat (ce ai in CV). Cegeka România și Bloomberg sunt alături de noi, reprezentanții lor vor realiza aceste interviuri.

Nu am mai auzit până acum de conferința asta – puteți să îmi dați mai multe detalii?
Este cea mai mare conferință pentru femei programator din lume – sunt atât de multe de făcut acolo încât va trebui să revenim cu o postare separată doar despre asta 🙂 până atunci: intră pe site-ul conferinței și uită-te pe ce track-uri au, caută articole de la persoane care au participat în anii trecuți și caută poze de la event pe Google Images – sigur găsești super-multe resurse online 🙂

Nu programez! Pot sa particip?
Grantul este deschis tuturor femeilor din domeniul tech, fie că programează, lucrează în telecomunicații, sau au startup-ul propriu în domeniu.
În schimb, grantul nu se adresează femeilor care lucrează cu persoane din domeniul tech (e.g. HR, furnizori de servicii etc).

Te-am convins? Completează formularul de înscriere până pe 19 mai. Pentru mai multe detalii, citește și regulamentul campaniei și scrie-ne pe event sau pe pagina de Facebook daca ai orice neclarități 🙂

Lansare Codette Traveler Grant

Codette crede în puterea diversității, a experiențelor și a noilor perspective ce ne pot schimba lumea. Fiecare fată merită o oportunitate să fie mai aproape de zona tech. Suntem parte activă pentru înlăturarea barierelor și susținerea fetelor în tech.

Alături de Cegeka România și Bloomberg, suntem entuziasmate să lansăm Codette Traveler Grant!

Codette Traveler este primul grant din România dedicat româncelor cu proiecte sau experiență de lucru în domeniul tech pentru a participa la conferința Grace Hopper Celebration for Women in Computing, care are loc între 4-6 octombrie în Orlando, Florida (SUA).

Avem la dispoziție două locuri, pe care le vom împărți în mod egal între aplicantele prin formularul de înregistrare și voluntarele Codette.

Ce oferim?
– Biletul de acces la conferință
– Biletul de avion dus-întors
– Cazarea în zilele conferintei

Completează formularul de înscriere până pe 19 mai și ai o șansă să participi la Grace Hopper Celebration of Women in Computing. Nu uita să citești și regulamentul campaniei, disponibil aici.

Calendar
12 Aprilie – Lansare Codette Traveler
12 Aprilie – 19 Mai – Perioadă de aplicare pentru bursă
19 Mai – Deadline aplicare (11.55PM GTM+2)
19 Mai – 18 Iunie – Interviuri cu finalistele, alegerea câștigătoarelor
Iulie – Septembrie – Formalități, obținerea pașapoartelor / a vizelor de către Câștigătoare
4 – 6 Octombrie – Conferința Grace Hopper Celebration of Women in Computing

Codette Stories

Am început în iunie un proiect fain și anume – Codette Stories. Ce înseamnă asta? Codette Stories înseamnă o serie de evenimente menite să aducă în prim plan femei ce au povești de spus. Sub această „umbrelă” vrem să creăm oportunități prin care să prezentăm diferite aspecte din sfera IT, aspecte mai mult sau mai puțin cunoscute.

Pe 27 noiembrie am avut cea de-a doua poveste. Consider că prin acest eveniment am reușit să deschidem noi perspective de abordare a ideii de „freelancer”. Am avut alături de noi trei femei cu experiență pe această latură (experiențe diverse, bineînțeles). Discuțiile au fost de la a ști să îți planifici activitatea și de a înțelege cum să fii dependent/independent fiscal în partea de a lucra la proiecte pentru altcineva până la a trece de la freelancer la antreprenor.

Personal, am fost captivată de toate poveștile speakerilor noștri și mi-am trasat câteva idei principale pe care voi încerca să le pun în aplicare la momentul potrivit (la momentul pe care eu îl voi face potrivit).

Fiecare eveniment al seriei se încheie cu o parte de networking la care atât speakerii, cât și audiența sunt invitați la un pahar de vin și de discuții. La această ediție au fost alături de noi: Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica și partenerii noștri de la Tech Hub. Astfel, atmosfera a fost destinsă, ne-am cunoscut mai bine, ne-am împărtășit opiniile și am creat legături frumoase cu persoane pe care poate nu le cunoșteam înainte. Eu una, aștept cu nerăbdarea următorul capitol.. Despre ce credeți că va fi următoarea poveste?

O informație interesantă: audiența de la Codette Stories nu este 100% feminină, având alături de noi și fete și băieți de toate vârstele și din orice domeniu. Nu uitați că înscrierea este gratuită (însă avem locuri limitate).

Vrei să afli mai multe despre edițiile trecute? Iată câteva detalii:

„Women Entrepreneurs este primul capitol, scopul acestuia fiind atât acela de a încuraja fetele/femeile să ia în considerare și antreprenoriatul ca opțiune de dezvoltare profesională, cât și de a deschide noi perspective de abordare a ideii de „antreprenor”, mai precis „femeie antreprenor”.

„Women Freelancers este al doilea capitol al seriei, unde ne-am dorit să arătăm atât ceea ce înseamnă să fii freelancer și ce trebuie să știi din punct de vedere juridic înainte de a începe o astfel de carieră, cât și să încurajăm fetele/femeile să ia în considerare freelancing-ul ca opțiune de dezvoltare profesională.

Spoiler alert! În decembrie pregătim un nou eveniment din această serie, cu un format puțin special dezvoltat împreună cu o companie dragă nouă. Mai multe detalii în curând 😀